un blog printre bloguri

Bine am revenit!
Bine m`am regasit!
Bine sunt eu si bine ma simt!

Nu stiu de unde atata stare de bine si nici macar nu trebuie sa stiu, nu vreau decat sa profit de momentele astea.
Tremur de fericire sau poate e din cauza cafelei care mi`a dat o energie proasta dar placuta.
Se intampla atatea si totusi nu ma gandesc mereu la ce e rau.
Atata optimism n`am avut in viata mea.


Desi saptamana trecuta a fost 13 si ar fi trebuit sa ma bucur de orice clipa, n am reusit. Poate pentru ca aflam vesti proaste de la o ora la alta. Am stat treaza o noapte intreaga sa am grija de mami, la 5 dimineata imi aprindeam o tigara si ma gandeam cum deodata am responsabilitati sa fiu alaturi de cei dragi. Si nu doar mami era intr`o stare proasta...ci si Alex. Ma consideram aproape norocoasa ca eu sunt cea care trebuie sa fie langa ei desi n`aveam replici sau cuvinte care sa`i ajute. Dar era tot ce puteam face. A doua zi, vineri simteam ca aproape cedez si ca nu o sa fac fata la nimic, am iesit la magazin si am inceput sa plang. Pe strada era singurul loc in care sa nu ma vada nimeni cunoscut ca plang si sa nu vada ca sunt si eu speriata. Desi pareau usor nimicuri, am simtit cum cade o responsabilitate grea pe mine si trebuia sa fac fata cum stiu eu mai bine. Mai tarziu am plecat cu Alex dupa medicamente...nu mancasem nimic toata ziua, foarte aglomerat, mi am pierdut cumpatul pentru cateva clipe, inca o parte in care imi venea sa plang si ma grabeam si ma invarteam in loc, nici macar nu eram in stare sa vorbesc la telefon, vorbea Alex in locul meu. Am ajuns intr`un final acasa, mami deja era usor mai bine, ma facea chiar sa rad si dintr`o data mi`am dat seama ca am facut ceva bun pentru ea, ca i`am fost alaturi cum merita.Pentru o clipa mi`am dat seama ca 20 de ani nu mai inseamna copilaria pe care tot vroiam sa o mai traiesc. 20 de ani inseamna deja mult. Si daca ma consideram imatura, mi`am dat seama ca pot si eu. Speriata, panicata, demoralizata mi`am dat seama intr`un final ca totul e bine si ca sunt capabila si de alte lucruri. Nu mai cresc fizic, dar psihic se intampla. Alta gandire. Si acum stiu ca nu trebuie sa ma mai sperie orice responsabilitate care pica pe capul meu si ca trebuie sa`i fac fata. Poate pentru voi nu pare ceva atat de maret, dar pe mine am simtit cum m`a dus la un alt nivel. Si ca in timp se vor intampla si alte lucruri la care nu ma astept si va trebui sa fiu pregatita. Consider o lectie pentru mine asa cum consider ca trebuie sa ma bucur si de cele mai mici momente petrecute asa cum fac acum. Nu mai trec de la o stare la alta, ma bucur de prezent. Desi inainte era un cliseu si eram fericita dintr`un motiv. Ma simteam iubita de o persoana sau doua, acum stiu ca totul se schimba de la o zi la alta iar eu trebuie sa profit de fiecare moment. Chiar daca stau in fata calculatorului cu ochii lipiti de monitor am gandurile mereu imprastiate. Ma simt mai legata de persoanele din jurul meu. Si nici nu vreau prieteni multi, vreau persoane adevarate langa mine, persoane care ma inteleg si ma asculta, persoane in care am incredere.

Iar acum stiu ca sunt fericita, sau cel putin bine dispusa. Si sunt lucruri bune care se petrec acum. Ca totul are un rost acum. O mica parte din mine, creste, devine clara.