joi, 11 noiembrie 2010

Sweetest sadness


Candva insemnam. reprezentam. eram. 


Aruncata. colt. camera.


da, eram in coltul camerei aruncata ca o papusa uzata.


camera. intuneric. lui


era camera lui. era intuneric. pentru ca nu suporta lumina zilei

nu suporta sa vada pe nimeni ziua iar abia seara isi intra in rol. abia in fiecare seara ma ridica de acolo si se juca cu mine.

de fiecare data cand stateam acolo zgariam peretii incercand sa ajung in trecutul meu. eram atat de obosita de intuneric incat in mintea mea se petreceau lucruri pe care nu le traisem. momente in care eram fericita si clipe pe care le visam. abia imi tineam ochii deschisi iar unghiile mele erau tocite si pline de var si praf.

nu stiam cand trece timpul dar stand acolo atata vreme stiam cand trebuie sa ma ia de acolo sa ne mai jucam un pic. Atunci chiar erau momentele cand nu stiam cu adevarat ce se petrece...sunt fericita sau vreau sa fug de acolo cat mai repede...de fapt, am si avut ocazia sa fug de cateva ori dar mi`a fost frica.

Se facuse din nou tarziu si`l asteptam. Nu venea si nici nu l vedeam. Nu`l vazusem plecand din camera dar n`aveam curaj sa ma ridic. Am ramas asteptand, crezand ca nu a trecut suficient timp....asa ca am ramas acolo incercand sa nu adorm...sa fiu treaza cand ma va ridica si se va juca cu mine.

incercam sa te strig. sa vii sa ma iei. si nu, nu vreau sa fug.

nu vreau sa mai fug de ce am in fata.

poate asta mi`e soarta. sa stau singura intr`un colt dintr`o camera obosita. sa mi prajesc creierii in intuneric. sa mi pierd vederea, sa innebunesc in cel mai simplu si usor mod. 

plamanii`mi plangeau dupa o tigara si poate tigarile erau singurele care mi`ar fi stapanit nervii si mi`ar fi dat curajul sa fug, sa ma salvez.

dar nu ma va mai ridica. nici azi. nici maine.

m`am invechit atat de rau incat nici eu nu m`as mai atinge.

sunt palida. nu mai am culoare. pana si parul mi s`a albit.

Astept clepsidra veche sa se sparga iar eu sa ma sting.


4 comentarii:

Persoane interesate